Curtea de Arges

Victoriei 35 B

Telefon

+4 0744 525 607

Răzvan Raț a fost impresionat de organizarea din Curtea de Argeș la Press Cup Dr. Oetker

Fostul căpitan al naționalei de fotbal a României, Răzvan Raț, care a jucat la Press Cup Dr. Oetker 2021, s-a declarat impresionat de condițiile de organizare și de baza modernă de la Tenis Club Curtea de Argeș, informează Revista Sport Magazin. Participanții de la Press Cup au fost cazați și la pensiunea Victoriei 35 B din Curtea de Argeș. (victoriei35b.ro).

„Mi-a plăcut tenisul dintotdeauna. Nu am avut ocazia să practic acest sport în perioada când am făcut fotbal de performanță. Am început să joc tenis deabia acum 2 ani. În mintea mea cred că am făcut progrese considerabile la tenis, însă mai am foarte multe de învățat. Cu fratele meu care conduce și baza mea Hard Ward Tennis din București, nu am apucat să mă confrunt în acest sport. Joc destul de frecvent tenis cu Maftei, cu Daniel Niculae, însă cu alți internaționali încă nu am apucat să joc. E surprinzător de frumos aici, nu mă așteptam ca la Curtea de Argeș să fie o asemena bază, cu terenuri foarte bune, cu condiții excelente de joc. Iar terenul din această sală ultramodernă cred că este unic în România. Nu pot decât să felicit organizatorii și să mulțumesc pentru invitație”, a declarat Răzvan Raț.

Cristi Mândru (TVR) a câștigat cea de a VII-a ediție a Press Cup Dr. Oetker, după ce l-a învins în finală, cu scorul de 6-4, 6-4, pe Teodor Chiriac (Business Philosophy).

Cristi Mândru: „A fost foarte frumos, dar și foarte greu. În fiecare an turneul este foarte puternic și foarte bine organizat. M-am simțit fenomenal aici, e o bază cochetă, modernă, la Tenis Club Curtea de Argeș. Până și vremea a fost foarte frumoasă, după sufletul nostru. Acum câțiva ani am comentat un turneu de Futures aici în această bază, care este una dintre cele mai frumoase din țară”.

Proba de dublu a fost câștigată de perechea Alexandru Hârleșteanu (Revista Sport Magazin)/Veneția Ghiță, care a învins în finală, dublul Cristi Mândru (TVR)/Oana Mândru. Proba de simplu fete a fost câștigată de Oana Mândru.

De asemenea, a avut loc o partidă demonstativă între perechile Răzvan Raț/Alexandru Schuster și Cristi Mândru Veneția Ghiță.

Alexandru Schuster (oficial Dr. Oetker): „Vremea a fost extraordinară, deși aveam și variantă de rezervă. Am avut o prezență mare de jurnaliști de la publicații arhicunoscute din România și un invitat de marcă, Răzvan Raț, fostul căpitan al naționalei de fotbal a României. Pe lângă frumusețea acestei baze sportive și plăcerea cu care se joacă aici, credem că s-a auzit de ospitalitatea de care dăm dovadă, de au venit de-a lungul timpului invitați precum Ilie Năstase, Marian Drăgulescu, Iosif Rotariu, Ilie Bărbulescu, Alina Dumitru, Ana Maria Brânză și alții. Dr. Oetker sprijină tinerele talente și competițiile importante, iar tenisul este o bază solidă în dezvoltarea turismului în acest oraș”.

Gheorghe Borțan (Director General Tenis Club Curtea de Argeș): „Ne bucurăm că am reușit să organizăm acest eveniment deosebit pentru Municipiul Curtea de Argeș. A fost o reușită, ca și celelalte ediții. Ca în fiecare an la Press Cup Dr. Oetker vine câte un mare sportiv de anvergură, iar ediția aceasta ne-am bucurat de prezența lui Răzvan Raț. Urmează să găzduim la Tenis Club din Curtea de Argeș competiția din Tennis Europe, adresată sportivilor U 16, apoi turneul ITF Vitality Open Tour, cu premii în valoare de 15.000 de dolari și trofeul Dr. Oetker, care face parte din Circuitul Național al FR Tenis, care înainte se numea Trofeul Victor Hănescu. Ne bucurăm că și vremea a ținut cu noi și am putut să organizăm această competiție minunată”.

Participanții au fost cazați la Păstrăvăria Brătioara, unde a a avot loc și festivitatea de premiere.

Pe site-ul Turneului – http://www.astenisclub.ro/presscup/, cât și în social media – pagina de Facebook Tennis Junior Stars se găsesc știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției.

Organizatorul Dr. Oetker Press Cup a fost Tenis Club Curtea de Argeș. Partenerul oficial al turneului a fost Dr. Oetker România.

Sponsorii ediției 2021 au fost: Păstrăvăria Brătioara, Euro Tehno Group și Macromex. Parteneri media: Radio Argeș Expres si Ziarul Argeș Expres. Promotorul turneului a fost Harmony Advertising.Please follow and like us:

https://www.facebook.com/v2.5/plugins/like.php?action=like&app_id=&channel=https%3A%2F%2Fstaticxx.facebook.com%2Fx%2Fconnect%2Fxd_arbiter%2F%3Fversion%3D46%23cb%3Df12b4a69209cf8c%26domain%3Dbusinessphilosophy.ro%26origin%3Dhttps%253A%252F%252Fbusinessphilosophy.ro%252Ff96104d4177d4%26relation%3Dparent.parent&container_width=0&href=https%3A%2F%2Fbusinessphilosophy.ro%2Frazvan-rat-a-fost-impresionat-de-turneul-press-cup-dr-oetker-cine-sunt-castigatorii%2F&layout=button&locale=en_US&sdk=joey&share=false&show_faces=false&size=small
fb-share-icon
Tweet
Pin Share

RELATED TOPICS:UP NEXTFilmul, interviurile și festivitatea de premiere a celei de a VII-a ediții a Press Cup Dr. OetkerDON’T MISSStudiul „Suporterii fotbalului” realizat de Mastercard înaintea finalei UEFA Champions League arată că 90% dintre fanii fotbalului cred că emoția pe care o aduc pe stadion îi face pe jucători mai puternici

RECENT:

CREATII2 ore agoAckermann câștigă Prologul la Sibiu si imbraca tricoul galben sponsorizat de Alexandrion GroupSTIRI3 zile agoEmisiune Business Philosophy: Excelență în tratamentul afecțiunilor ORL, cu Prof. Dr. Codruț SarafoleanuSTIRI3 zile agoPremiul pentru Cea mai bună actriță într-un rol principal, oferit de Aqua Carpatica, a fost câștigat de Diana Cavallioti. Câștigătorii Premiilor GopoEMISIUNEA TV BUSINESS PHILOSOSPHY3 zile agoEmisiune Business Philosophy: Excelență în tratamentul afecțiunilor ORL, cu Prof. Dr. Codruț SarafoleanuCREATII4 zile agoMeci amical între naționalele de fotbal ale procurorilor și jurnaliștilorSTIRI4 zile agoTrofeu NFT UEFA EURO 2020: instalație de artă dezasamblată pentru scanarea 3 DCREATII4 zile agoPremiul pentru Cea mai bună actriță într-un rol principal, oferit de Aqua Carpatica, a fost câștigat de Diana Cavallioti. Câștigătorii Premiilor GopoEMISIUNEA TV BUSINESS PHILOSOSPHY5 zile agoExcelență în tratamentul afecțiunilor ORL – Emisiune Business PhilosophyCREATII5 zile agoRapid a sărbătorit cu Alexandrion împlinirea a 98 de ani de la înființareCREATII6 zile agoHarmonY way – un concept blue ocean pe piata din Romania

PUBLICITATE

Email: contact@clubulmedia.ro

Telefon: 0744525607

Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.

O publicatie marca Clubul Media.

RECOMANDAREA NOASTRA:

Business Philosophy

English EN Romanian RO